O zi din viata unui wargamer

Ora 07.10. Somnul imi predă inițiativa cu sunetul enervant al alarmei. Amân preluarea inițiativei cu 10 minute. Apoi cu încă 10. Într-un final, teama de a nu pierde partida pe motiv de întârziere la muncă mă face să îmi mut trupul. Fiind atât de devreme movement-ul îmi e înjumătățit. Reușesc să dau de întrerupător în ciuda fog of war-ului din cameră și cotesc înspre baie. Grăbit fiind, nu observ mobilierul și intru hotărât în hex-ul acestuia cu degetul mic de la picior. După coborârea aferentă a sfinților din ceruri asupra piesei de mobilier, persistența durerii îmi face flip pe reduced side. Avantaj viața.
Ora târzie mă face să urc în tramvai out of supply, sperând ca până la supply check phase să reușesc să cuceresc niște resurse. Frica de a nu ajunge la timp mă duce pe străduțe lăturalnice și mă trezesc în ZOC-ul a trei câini vagabonzi, lucru care mă obligă să mă opresc imediat din movement. Constat că sunt pe reduced side și că retragerea nu intră în ecuație. Mai constat că sunt la un pas de a pierde prin sudden death. Câinii preiau inițiativa și pornesc în marș forțat către mine. Oricât de mult aș fi vrut să ies din eZOC, întâmplarea de dimineață nu îmi dă voie. Sunt gata să dau rage quit la viață când, ca prin minune, minunea se arată în pielea unei cucoane cu două sacoșe la purtător. Counterele inamice înlemnesc și încep a da bucuroase din coadă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, abandonând asaltul asupra mea. Avantaj eu.
Cu oarecare întârziere, ajung la birou, sperând că situația operativă din acest turn să fie mai strălucită. Inevitabil, ajung sub comanda șefului care îmi trasează noi obiective. Imediat cum dispare de pe hartă, cuceresc niște resurse din sertarul aliatului ieșit la o țigară. Reintru în supply și primesc chiar și reinforcements după ce sorb zgomotos din cafea. Urmează o fază lungă și plictisitoare printre hârtii și click-uri până pe la ora 17 cu scurte intervale de timp în care situația tactică îmi permite să dau alt+tab pe fronturile fbg și BGG. Șeful este nevoit să plece pentru a-și recupera odrasla de la Research&Development iar eu nu mai sunt nevoit să rămân după program. Mă strecor în spatele liniilor inamice și părăsesc clădirea cu +2 movement. 
Folosesc rail movement pentru a mă întoarce acasă. Radarul detectează imediat prezența unei frumoase brunete la câteva hex-uri distanță. Îmi zic că ăsta e momentul și trec la atac, însă nu înainte de a consulta regulamentul. După o ușoară ezitare, gândul de a face stack cu ea îmi dă iar curaj. Mă apropii de ZOC-ul ei, însă nu într-atât încât să o fac să dea retreat și nici încât să intrăm în combat. Încerc să pun în joc toate modifiers-urile disponibile pentru a o cuceri. După ce mă ascultă, mă cântărește superioară din priviri; trag concluzia că nu se simte amenințată; nici impresionată. Îmi răspunde sec și se întoarce cu ochii în telefon, iar eu cu ochii-n soare. Dau cu zarul, iar CRT-ul mă trimite direct în surrendered units box. Alte 5 luni de solo play. 
Ajuns în casa scărilor, aleg să folosesc liftul după un asemenea turn. Tocmai când credeam că coșmarul a luat sfârșit, 2 countere inamice mă prind în ambuscadă: administratorul și nevasta lui. Dau să ies însă mi-au tăiat retragerea încercuindu-mă. Începe atacul: cheltuieli neplătite de trei luni. Nevasta sprijină atacul. Promit solemn să le plătesc peste 2 zile, numai să îmi intre salariul. Ușile liftului se deschid iar eu ies din încercuire; inamicii dau advance after combat și continuă să mă sâcâie, însă terenul îmi permite să folosesc strategic movement și scap de ei. Ajuns în HQ, fac setup-ul patului și cedez epuizat inițiativa.